# Lecția 1.1: Anul 1989 în Europa de Est

În mai puțin de șase luni, între iunie și decembrie 1989, șase regimuri comuniste europene au încetat să mai controleze puterea politică. Ordinea instalată în 1945 și confirmată prin intervenții militare în 1953, 1956 și 1968 s-a desfăcut fără intervenție externă. Lecția urmărește cum se apărau aceste regimuri, cum au căzut și cine a preluat puterea după ele.

## 1. Cum se apăra un regim comunist înainte de 1989

Regimurile din bloc dispuneau de aparate de securitate extinse și cu metode diferite de la o țară la alta.

#### Republica Democrată Germană

Ministerul Securității Statului, cunoscut ca Stasi, avea în 1989 aproximativ 91.000 de angajați și un număr de informatori estimat la peste 170.000, la o populație de 16,4 milioane de locuitori. Începând cu Directiva 1/76, aparatul a trecut de la arestări la o metodă numită *Zersetzung*[^1], al cărei scop era destrămarea vieții unei persoane fără proces public. Practicile documentate în dosare includ comenzi și livrări făcute pe numele țintei fără știrea ei, anularea unor servicii contractate, mutarea obiectelor din locuință, zvonuri plasate la locul de muncă, scrisori anonime trimise soției sau soțului. Un membru al mișcării pentru drepturile omului putea primi acasă mărfuri pe care nu le comandase, urmate de plăți, în timp ce vecinii erau informați că trăiește peste posibilități. Metoda a fost aleasă pentru că produce izolarea disidentului cu costuri diplomatice mici.

#### România

Securitatea a folosit rețeaua de informatori, ascultarea telefoanelor, evidența mașinilor de scris și internarea psihiatrică. Regimul a adăugat o pârghie economică: plata integrală a datoriei externe, încheiată în aprilie 1989, obținută prin exportul alimentelor și prin raționalizarea consumului intern.

#### Cehoslovacia

După 1968, epurarea din partid a scos din funcții câteva sute de mii de membri. Perioada s-a numit oficial „normalizare” și a funcționat prin excluderea din profesie a celor care semnau texte critice.

Aceste aparate au rămas intacte până în toamna lui 1989. Explicația căderii se caută în datoria externă acumulată de Polonia și Ungaria, în refuzul conducerii sovietice de a mai interveni militar[^2] și în pierderea sprijinului în interiorul partidelor aflate la guvernare.

## 2. Tranzițiile negociate: Polonia și Ungaria

În Polonia, sindicatul Solidaritatea, scos în afara legii după 1981, a fost readus la masa tratativelor în februarie 1989, într-o situație de criză a plăților externe. Acordul mesei rotunde[^3] a prevăzut alegeri parțial libere. La 4 iunie 1989, opoziția a câștigat toate mandatele pentru care avea dreptul să concureze. În septembrie, Tadeusz Mazowiecki a devenit primul prim-ministru necomunist din bloc.

În Ungaria, conducerea partidului începuse reformele economice cu mult înainte. Negocierile din vara lui 1989 au dus la republică proclamată în octombrie și la alegeri libere în martie 1990. Tot Ungaria a produs efectul care a destabilizat Germania de Est: deschiderea graniței cu Austria, în septembrie 1989, a permis plecarea a zeci de mii de cetățeni est-germani aflați în vacanță.

## 3. Germania de Est

Plecarea est-germanilor din țară, pe ruta Ungariei și a Cehoslovaciei, a fost urmată de demonstrațiile de luni seara de la Leipzig, care au crescut de la câteva mii de participanți în septembrie la peste 300.000 la începutul lui noiembrie. Erich Honecker a fost înlocuit la 18 octombrie de propriul birou politic. La 9 noiembrie, un anunț confuz privind noile reguli de călătorie a dus la deschiderea punctelor de trecere din Berlin în aceeași seară. Alegerile din martie 1990 au fost câștigate de forțele care cereau unificarea rapidă, realizată la 3 octombrie 1990.

## 4. Cehoslovacia și moștenirea Primăverii de la Praga

Anul 1968 explică o parte din ce s-a întâmplat în 1989. Reformele conduse de Alexander Dubček între ianuarie și august 1968, cunoscute ca Primăvara de la Praga, au fost oprite prin invazia trupelor Pactului de la Varșovia din 21 august. Urmările au produs trei efecte:

- **Un grup de cadre excluse:** epurările din anii 1969-1970 au scos din partid și din funcții un număr mare de membri, care au rămas în societate ca rezervor de competențe și de nemulțumire.
- **O memorie publică a înfrângerii:** gestul lui Jan Palach, în ianuarie 1969, a rămas un punct de referință, marcat public la fiecare aniversare, inclusiv în ianuarie 1989, când comemorarea a fost dispersată de poliție.
- **O rețea de disidență organizată:** Carta 77[^4] a apărut din mediul format după 1968 și a furnizat, doisprezece ani mai târziu, oamenii care au condus negocierile.

La 17 noiembrie 1989, dispersarea violentă a unei manifestații studențești din Praga a declanșat greva generală și formarea Forumului Civic. Partidul a cedat monopolul puterii pe 29 noiembrie. Václav Havel a devenit președinte la 29 decembrie. Prezența lui Dubček alături de Havel la balcon, în acele săptămâni, a legat public cele două momente.

## 5. România: singura tranziție violentă

Manifestațiile au început la Timișoara pe 16 decembrie 1989 și au fost reprimate prin foc. La 21 decembrie, mitingul convocat la București de Nicolae Ceaușescu s-a transformat în protest. Conducerea a părăsit clădirea Comitetului Central în dimineața de 22 decembrie. Soții Ceaușescu au fost judecați de un tribunal constituit ad-hoc și executați pe 25 decembrie.

Bilanțul oficial este de aproximativ 1.100 de morți. Aproximativ trei sferturi dintre victime au căzut după 22 decembrie, adică după plecarea lui Ceaușescu, în schimburi de focuri atribuite atunci unor „teroriști” care nu au fost identificați ulterior prin hotărâri judecătorești.

Puterea a fost preluată de Frontul Salvării Naționale[^5], format din persoane care ocupaseră funcții în aparatul de partid și de stat. Ion Iliescu fusese secretar al Comitetului Central și ministru pentru problemele tineretului. Silviu Brucan semnase, în martie 1989, alături de alți cinci foști demnitari, o scrisoare critică la adresa conducerii. Comanda armatei a rămas la generali formați în același sistem. Frontul a anunțat inițial că nu va participa la alegeri, apoi a candidat și a obținut 66% la 20 mai 1990.

> #### INTERPRETARE: revoluție sau preluare de putere
>
> #### Ce este documentat
>
> Protestele din Timișoara și București au fost spontane și au implicat zeci de mii de participanți neînarmați. Represiunea a produs sute de morți înainte de 22 decembrie. După acea dată, structurile de conducere au fost ocupate de persoane provenite din al doilea eșalon al partidului și din armată. Focurile de armă de după 22 decembrie au produs majoritatea victimelor și nu au fost lămurite judiciar timp de peste trei decenii.
>
> #### Citirea A: revoluție populară deturnată
>
> Mișcarea de stradă a fost autentică și a răsturnat regimul, iar preluarea aparatului de către foști demnitari a fost oportunistă și ulterioară. Argumente: numărul participanților, absența unei organizații de opoziție structurate înainte de decembrie, caracterul improvizat al primelor zile.
>
> #### Citirea B: preluare pregătită, folosind revolta
>
> Existau, înainte de decembrie 1989, nemulțumiri în interiorul partidului și contacte între foști demnitari, iar scrisoarea celor șase din martie 1989 le atestă. Argumente: viteza cu care s-a constituit conducerea nouă, controlul rapid asupra televiziunii, faptul că cei mai mulți morți au căzut după preluarea puterii.
>
> #### Ce se poate verifica
>
> Cine a tras după 22 decembrie. Dosarele au fost redeschise și clasate de mai multe ori, iar arhivele militare din acele zile sunt accesibile parțial. Elevul care lucrează pe acest subiect are de comparat rechizitorii, rapoarte parlamentare și memorii ale participanților, fiecare cu interes propriu în relatare.

## 6. Uniunea Sovietică în 1989 și problema legitimității din 1991

În Uniunea Sovietică, anul 1989 a adus primele alegeri cu mai mulți candidați pentru Congresul Deputaților Poporului și formarea unor mișcări naționale în republici. Lanțul uman din 23 august 1989, care a legat Vilnius, Riga și Tallinn cu aproximativ două milioane de participanți, a cerut public anularea efectelor pactului din 1939.

Destrămarea propriu-zisă a statului aparține anului 1991 și este tratată în lecția 1.2. O chestiune de metodă se pune însă aici, pentru că privește legitimitatea întregii tranziții:

> #### INTERPRETARE: a fost desființarea URSS validată de populație
>
> #### Ce este documentat
>
> La 17 martie 1991 s-a organizat un referendum unional cu întrebarea privind păstrarea Uniunii ca federație reînnoită. Participarea a depășit 75% în republicile care au organizat votul, iar rezultatul a fost favorabil păstrării Uniunii cu aproximativ 76% dintre voturile exprimate. Șase republici au refuzat organizarea.
>
> La 8 decembrie 1991, conducătorii Rusiei, Ucrainei și Belarusului au semnat la Belovej acordul prin care constatau încetarea existenței URSS. Între cele două momente se află puciul din august 1991 și referendumul ucrainean din 1 decembrie 1991, în care independența a fost aprobată cu peste 90% din voturi.
>
> #### Citirea A
>
> Decizia din decembrie a contrazis singurul vot popular organizat pe această temă la nivelul întregii Uniuni, iar structura care a luat-o era formată din trei lideri republicani.
>
> #### Citirea B
>
> Referendumul din martie a fost formulat cu o întrebare care nu oferea alternativă clară, iar votul ucrainean din decembrie exprima o poziție mai recentă a unei republici esențiale pentru orice federație.
>
> #### Ce se poate verifica
>
> Sondajele făcute în Rusia după 2000 arată constant că o majoritate consideră nedrepte privatizările anilor '90 și concentrarea proprietății industriale în câteva mâini. Cifrele despre conducerea politică actuală se citesc cu rezervele expuse în lecția 1.2.

## 7. Tabel comparativ: șase tranziții

| Țara | Forma tranziției | Victime în 1989 | Ce s-a întâmplat cu partidul comunist | Primul guvern necomunist |
|---|---|---|---|---|
| Polonia | Negociere, alegeri parțial libere în iunie | Fără victime în 1989 | S-a autodizolvat în ianuarie 1990, succesor social-democrat | Mazowiecki, septembrie 1989 |
| Ungaria | Negociere, reformă din interiorul partidului | Fără victime | Transformat în partid socialist în octombrie 1989 | Antall, mai 1990 |
| RDG | Presiunea străzii, schimbare de conducere | Fără victime | Redenumit PDS, pierde alegerile din martie 1990 | de Maizière, aprilie 1990 |
| Cehoslovacia | Grevă generală, negociere rapidă | Fără morți, răniți pe 17 noiembrie | Rămâne în opoziție, marginalizat | Čalfa, guvern de compromis, decembrie 1989 |
| Bulgaria | Înlăturarea liderului din interiorul biroului politic | Fără victime | Redenumit socialist, câștigă alegerile din 1990 | Popov, decembrie 1990 |
| România | Revoltă și represiune armată | Aproximativ 1.100 de morți | Desființat formal, cadrele trec în FSN | Roman, decembrie 1989, format din FSN |

Citirea tabelului: legătura dintre forma tranziției și soarta ulterioară a partidului este slabă. Partidele redenumite au revenit la guvernare în Polonia, Ungaria, Bulgaria și România în primul deceniu, indiferent dacă tranziția a fost negociată sau violentă.

## Activități și exerciții

1. Comparați metodele de represiune folosite în RDG și în România înainte de 1989. Ce explică diferența dintre ele?
2. Analizați tabelul de la punctul 7. Formulați o ipoteză care să explice de ce partidele succesoare au revenit la putere și indicați ce date v-ar trebui pentru a o verifica.
3. Dezbatere în clasă, pe două grupe, folosind caseta despre decembrie 1989 din România. Fiecare grupă susține una dintre cele două citiri, cu argumente și cu surse indicate.
4. Căutați textul scrisorii celor șase din martie 1989 și stabiliți ce cere și ce nu cere acest document.
5. Temă: scrieți în spațiul de mai jos un răspuns la întrebarea „ce anume a lipsit regimurilor din 1989 pentru a se menține, dacă aparatele lor de represiune erau intacte”. Folosiți cel puțin două exemple din lecție.

_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________

---

## Note

[^1]: *Zersetzung*, termen german care înseamnă descompunere, denumea în documentele Stasi ansamblul de măsuri prin care o persoană era discreditată, izolată și împiedicată să funcționeze social, fără arestare și fără proces. Metoda a fost formalizată prin Directiva 1/76 și a devenit practica dominantă în anii '80.

[^2]: Renunțarea conducerii sovietice la intervenția armată în statele aliate a fost formulată public în 1989 și a primit în presă denumirea ironică de doctrina Sinatra, după cântecul „My Way”, cu sensul că fiecare stat își urmează propria cale.

[^3]: Masa rotundă desemnează negocierea directă dintre conducerea de partid și reprezentanții opoziției, cu participarea unor terți, prin care se stabilesc regulile tranziției. Formula a fost folosită în Polonia, Ungaria, Cehoslovacia și RDG, cu rezultate diferite.

[^4]: Carta 77 a fost un document semnat în ianuarie 1977 în Cehoslovacia, prin care semnatarii cereau statului respectarea drepturilor pe care le asumase prin acordurile internaționale la care era parte. Semnatarii au fost anchetați, dați afară din locurile de muncă și, în unele cazuri, condamnați.

[^5]: Frontul Salvării Naționale a fost structura care a preluat puterea în România la 22 decembrie 1989. A funcționat inițial ca organism al puterii de stat, apoi s-a transformat în partid politic și a câștigat alegerile din mai 1990.