# Lecția 1.2: Destrămarea URSS și terapia de șoc

Lecția anterioară s-a oprit la întrebarea legitimității: cine a decis desființarea Uniunii Sovietice. Lecția de față urmărește ce s-a întâmplat după decizie, în economia celor cincisprezece state succesoare și în societățile lor. Materialul acoperă deceniul 1991-1999 și se încheie cu o secțiune despre felul în care este judecată astăzi, în Rusia, perioada respectivă.

## 1. Anul 1991

#### Puciul din august

În noaptea de 18 spre 19 august 1991, un grup de demnitari din conducerea de partid, din KGB și din armată l-a izolat pe Mihail Gorbaciov în vila sa din Crimeea și a anunțat instituirea unei stări de urgență. Tentativa a eșuat în trei zile. Efectul principal a fost transferul autorității reale către conducerile republicilor, în primul rând către Boris Elțîn, președintele Federației Ruse.

#### Belovej

La 8 decembrie 1991, conducătorii Rusiei, Ucrainei și Belarusului au semnat, în pădurea Belovej, actul prin care constatau că Uniunea Sovietică încetează să existe ca subiect de drept internațional. Gorbaciov a demisionat la 25 decembrie. Statele succesoare au preluat, împreună cu teritoriul, datoria externă, armamentul și structurile economice ale unei economii proiectate să funcționeze ca un întreg.

## 2. Ce înseamnă terapie de șoc

Terapia de șoc[^1] desemnează un pachet de măsuri economice aplicate simultan și rapid:

- liberalizarea prețurilor, prin eliminarea controlului administrativ;
- liberalizarea comerțului exterior și convertibilitatea monedei;
- reducerea deficitului bugetar, prin tăierea subvențiilor pentru întreprinderi și a cheltuielilor sociale;
- politică monetară restrictivă, pentru oprirea inflației;
- privatizarea rapidă a proprietății de stat.

Aceste măsuri corespund, în linii mari, listei de recomandări formulate în 1989 pentru statele îndatorate din America Latină și cunoscute sub numele de Consensul de la Washington[^2]. Argumentul în favoarea aplicării lor simultane era că măsurile parțiale se anulează reciproc și că un guvern nou dispune de un interval scurt de sprijin politic. Argumentul contrar, formulat de la început, era că piețele au nevoie de instituții care se construiesc în ani, iar liberalizarea fără ele produce transferuri de proprietate în loc de producție.

## 3. Rusia, 1992-1998

#### Liberalizarea prețurilor

La 2 ianuarie 1992, guvernul condus de Egor Gaidar a eliminat controlul asupra majorității prețurilor. Prețurile de consum au crescut, în cursul acelui an, de aproximativ douăzeci și cinci de ori. Fondul Monetar Internațional înregistrează pentru 1992 o rată a inflației în jur de 1570% și pentru 1993 în jur de 874%, valorile diferind în funcție de indicele folosit. Economiile depuse de populație la casele de economii sovietice și-au pierdut practic valoarea într-o singură iarnă.

#### Privatizarea prin vouchere

Din 1992, fiecare cetățean a primit un bon de privatizare cu valoare nominală de 10.000 de ruble, care putea fi schimbat pe acțiuni. În condiții de hiperinflație[^3] și de sărăcie, majoritatea bonurilor au fost vândute rapid, la prețuri mici, către directorii întreprinderilor și către grupuri financiare în formare. Rezultatul a fost concentrarea proprietății, iar nu răspândirea ei.

#### Împrumuturi contra acțiuni, 1995

Guvernul, aflat în criză bugetară și în fața alegerilor prezidențiale din 1996, a acceptat o schemă propusă de bancherul Vladimir Potanin și susținută de Anatoli Ciubais: băncile private acordau statului împrumuturi garantate cu pachete de acțiuni la marile întreprinderi de stat. Statul nu a rambursat, iar acțiunile au trecut la creditori, care organizaseră chiar ei licitațiile.

Prin acest mecanism au fost transferate pachete la Norilsk Nickel, Yukos, Sibneft, Lukoil, Surgutneftegaz și la alte companii. Estimările privind mărimea reducerii față de valoarea de piață variază: un studiu al economistului Daniel Treisman calculează prețuri de aproximativ 13% din valoare pentru pachetul de la Norilsk Nickel, 16% pentru Sibneft, 45% pentru Yukos și 89% pentru Lukoil. Beneficiarii, numiți de atunci oligarhi[^4], au susținut public realegerea lui Elțîn în 1996, campanie câștigată după ce sondajele de la începutul anului îl plasaseră mult în urma candidatului comunist.

#### Criza din 1998

La 17 august 1998, statul rus a declarat incapacitatea de plată[^5] pentru datoria internă și a devalorizat rubla. Sistemul bancar a intrat în colaps, iar o parte dintre depunători și-au pierdut din nou economiile.

## 4. Costul social

| Indicator | Valoare |
|---|---|
| Scăderea cumulată a PIB-ului, 1989-1998 | între 40% și 45%, în funcție de serie |
| Venituri reale, 1991-1995 | scădere de peste 50% |
| Populație sub pragul de sărăcie, sfârșitul deceniului | estimări între 40% și 50% |
| Speranța de viață la bărbați | de la aproximativ 64 de ani în 1990 la 57-58 de ani în 1994 |
| Rata brută a mortalității | de la aproximativ 1% în anii '80 la 1,5% în 1994 |

Economistul Vladimir Popov a calculat că menținerea mortalității la nivelul ridicat atins în 1994 echivalează cu peste 700.000 de decese suplimentare pe an față de nivelul anterior. Prăbușirea PIB-ului a depășit, ca amplitudine, contracțiile produse de războaie în alte economii europene ale secolului XX.

## 5. Polonia: aceleași măsuri, alt rezultat

Planul aplicat în Polonia de la 1 ianuarie 1990, elaborat de echipa lui Leszek Balcerowicz pornind de la o propunere a economistului Jeffrey Sachs, conținea aceleași elemente: liberalizarea prețurilor, convertibilitatea monedei, tăierea subvențiilor, plafonarea salariilor.

Rezultatele au fost diferite. PIB-ul a scăzut cu 11,6% în 1990 și cu 7% în 1991, creșterea a revenit din 1992, iar în 1999 economia era cu aproximativ 20% peste nivelul din 1989. Costul social a existat și el: șomajul, inexistent oficial în 1989, a ajuns la 6,1% la sfârșitul lui 1990 și la aproape 17% la mijlocul deceniului.

Explicațiile pentru diferența dintre cele două cazuri sunt disputate. Se invocă frecvent: dimensiunea sectorului privat existent deja în agricultura poloneză, ștergerea a jumătate din datoria externă a Poloniei de către creditorii occidentali în 1991, proximitatea față de piața germană, structura industrială mai puțin dependentă de complexul militar, și faptul că Rusia a privatizat resursele naturale, care produc rentă, iar nu doar întreprinderi prelucrătoare.

## 6. Tabel comparativ

| Țara | Scăderea maximă a PIB față de 1989 | Anul revenirii la nivelul din 1989 | Vârf de inflație anuală |
|---|---|---|---|
| Rusia | 40-45% (1998) | după 2006 | aproximativ 2500% (1992) |
| Polonia | aproximativ 18% (1991) | 1995-1996 | peste 500% (1990) |
| Cehia | aproximativ 15% (1992-1993) | sfârșitul anilor '90 | sub 60% (1991) |
| România | 25% (1992) | 2003-2004, în funcție de serie | peste 250% (1993) |

România a avut două recesiuni în acest interval, 1990-1992 și 1997-1999, iar a doua a anulat recuperarea obținută între 1993 și 1996. Cazul ei este tratat în lecția 1.3.

> #### INTERPRETARE: a fost prăbușirea din anii '90 o consecință a metodei
>
> #### Ce este documentat
>
> Amplitudinea contracției, creșterea mortalității și concentrarea proprietății în Rusia sunt măsurate și acceptate de ambele tabere. Disputa privește cauza.
>
> #### Citirea A: aplicare incompletă și inconsecventă
>
> Autorii care au recomandat pachetul, între care Jeffrey Sachs și Anders Åslund, susțin că stabilizarea a fost aplicată pe jumătate: banca centrală a continuat să emită credite pentru întreprinderi, deficitul a rămas nefinanțat, iar sprijinul financiar occidental promis a venit târziu și în cantitate mică. Ei invocă drept probă cazul polonez, unde același pachet, aplicat integral și rapid, a fost urmat de creștere după doi ani. Din această perspectivă, prăbușirea rusă se explică prin rezistența aparatului economic moștenit.
>
> #### Citirea B: ordinea măsurilor a fost greșită
>
> Autorii critici, între care Joseph Stiglitz și Vladimir Popov, susțin că privatizarea rapidă înaintea construirii instituțiilor de reglementare a produs transfer de proprietate fără investiție și a distrus lanțuri de producție funcționale. Ei invocă drept comparație China, care a liberalizat treptat, păstrând proprietatea de stat în sectoarele mari, și a evitat contracția.
>
> #### O nuanță din literatura recentă
>
> Studiul lui Daniel Treisman despre schema împrumuturilor contra acțiuni arată că valoarea transferată a fost mai mică decât în relatările curente și că întreprinderile trecute la privați au avut, în deceniul următor, o productivitate mai mare decât cele rămase la stat. Această constatare privește performanța companiilor, fără a se pronunța asupra legalității și a legitimității transferului.
>
> #### Ce se poate verifica
>
> Cele două citiri folosesc criterii diferite de succes: rata de creștere pe termen lung într-un caz, costul suportat de populație în deceniul respectiv în celălalt. Compararea lor cere stabilirea prealabilă a criteriului.

## 7. Cum este judecată perioada astăzi în Rusia

Sondajele efectuate de centrul Levada, institut independent care aplică aceeași întrebare din 1992, arată o poziție stabilă a majorității populației.

| Întrebare | Rezultat |
|---|---|
| Regretă destrămarea URSS | 75% în 2000, 49% în 2012, 58% în 2017, 66% în 2018, 63% în 2021, în jur de 65% în anii următori |
| Motivul principal al regretului | dispariția sistemului economic unic, indicată de 52% dintre cei care regretă (2018) |
| Sistemul politic preferat | sovietic 49%, cel actual 18%, model occidental 16% (august 2021) |
| Sistemul economic preferat | planificare și distribuție de stat 62%, proprietate privată și piață 24% (august 2021) |

Valoarea de 62% pentru economia planificată a fost, la momentul măsurării, cea mai ridicată din întreaga serie de observații a institutului. Sondajele care întreabă direct despre refacerea Uniunii au dat rezultate mai nuanțate: în 2016, 58% se declarau favorabili, iar dintre aceștia majoritatea considerau că nu este realizabil.

#### Cum se citesc aceste cifre

Trei precauții, în continuarea lecției 0:

- Nostalgia pentru un sistem și dorința de a trăi sub acel sistem sunt măsurate prin întrebări diferite și dau rezultate diferite.
- Răspunsurile variază puternic cu vârsta. Preferința pentru sistemul sovietic este majoritară peste 55 de ani și minoritară sub 25 de ani.
- Măsurarea opiniei în condiții de restrângere a exprimării publice ridică o problemă discutată în lecția 4.6: refuzul de a răspunde și răspunsul de conveniență cresc, iar întrebările despre conducerea actuală sunt mai afectate decât cele despre trecut.

Aceste serii arată că transformarea economică a anilor '90 nu a obținut acordul populației care a suportat-o, iar acest lucru se menține treizeci de ani mai târziu. Consecințele politice ale acestei situații apar în lecția 2.5.

## Activități și exerciții

1. Comparați cele două citiri din caseta de interpretare. Ce criteriu de succes folosește fiecare și ce date ar fi necesare pentru a le departaja?
2. Pe baza tabelului de la punctul 6, formulați o explicație pentru diferența dintre România și Polonia. Indicați ce informații suplimentare v-ar trebui.
3. Calcul: dacă prețurile cresc de douăzeci și cinci de ori într-un an, ce se întâmplă cu valoarea reală a unei economii bănești depuse la începutul acelui an? Exprimați rezultatul în procente.
4. Discuție în clasă: schema împrumuturilor contra acțiuni a fost legală la momentul aplicării. Ce înseamnă asta pentru evaluarea ei istorică?
5. Temă: scrieți în spațiul de mai jos ce ați răspunde la întrebarea folosită de institutul Levada, dacă ați fi trăit în Rusia anilor '90, și argumentați cu date din lecție.

_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________

---

## Note

[^1]: Terapia de șoc desemnează aplicarea simultană și rapidă a liberalizării prețurilor, a stabilizării monetare și a privatizării, cu scopul de a face ireversibilă trecerea la economia de piață. Termenul a fost folosit inițial pentru programele aplicate în America Latină în anii '70 și '80.

[^2]: Consensul de la Washington este denumirea dată de economistul John Williamson, în 1989, unei liste de zece recomandări de politică economică asupra cărora exista acord între Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială și Trezoreria americană. Lista includea disciplina bugetară, liberalizarea comerțului și a investițiilor străine, privatizarea și dereglementarea. Denumirea a ajuns ulterior să desemneze, în dezbaterea publică, întreaga orientare de politică economică a instituțiilor financiare internaționale.

[^3]: Hiperinflația este creșterea foarte rapidă și autoîntreținută a prețurilor, definită convențional prin depășirea a 50% pe lună. Efectul ei principal este distrugerea valorii economiilor și a contractelor exprimate în moneda respectivă.

[^4]: Oligarh, în contextul rus al anilor '90, desemnează un proprietar de mari active industriale sau financiare care exercită influență directă asupra deciziei politice. Termenul a intrat în uz public după campania electorală din 1996.

[^5]: Incapacitatea de plată, denumită și default, este situația în care un debitor, inclusiv un stat, anunță că nu își poate onora obligațiile la scadență. Rusia a declarat-o în august 1998 pentru datoria internă.