# Lecția 3.1: Criza financiară din 2008

Unitatea a treia acoperă intervalul 2008-2020, deceniul în care promisiunea că modelul economic unic aduce prosperitate a fost ruptă, iar consecințele politice au apărut cu întârziere de câțiva ani. Prima lecție tratează criza financiară: ce a fost dereglementat înainte de ea, cum a funcționat mecanismul, cine a plătit pierderile și ce s-a schimbat după.

## 1. Ce a fost dereglementat

| Anul | Măsura | Efectul |
|---|---|---|
| 1999 | Abrogarea legii care separa, din 1933, băncile de depozite de cele de investiții | Aceeași instituție putea păstra economiile populației și specula pe piețele financiare |
| 2000 | Legea privind modernizarea piețelor la termen | Instrumentele derivate negociate în afara burselor au fost scoase de sub supravegherea autorităților |
| 2004 | Modificarea regulii privind capitalul propriu al marilor bănci de investiții | Raportul dintre datorii și capital, numit efect de levier[^1], a putut urca până la 30 sau 40 la unu |

#### Momentul din 1998

Președinta comisiei americane care supraveghea piețele la termen, Brooksley Born, a cerut în 1998 introducerea unor reguli pentru instrumentele derivate[^2] negociate în afara burselor, invocând lipsa oricărei evidențe publice a acestor contracte. Propunerea a fost respinsă public de președintele băncii centrale, de secretarul trezoreriei și de președintele comisiei bursiere, iar legea din 2000 a interzis explicit reglementarea acestor instrumente. Alegerea a fost făcută cunoscând obiecția.

Valoarea nominală a contractelor derivate aflate în circulație la nivel mondial a depășit, în 2007, 600.000 de miliarde de dolari, de aproximativ zece ori produsul intern brut mondial.

## 2. Mecanismul

1. **Creditul:** băncile și societățile de credit ipotecar au acordat împrumuturi pentru locuințe unor solicitanți fără venituri stabile și fără verificarea documentelor, cu dobânzi mici în primii ani și mult mai mari după.
2. **Împachetarea:** mii de astfel de credite au fost adunate în titluri financiare vândute investitorilor, operațiune numită securitizare[^3], iar titlurile au fost la rândul lor recombinate în produse cu mai multe niveluri de risc.
3. **Evaluarea:** agențiile de rating[^4] au acordat celor mai sigure tranșe din aceste produse calificativul maxim, același acordat titlurilor de stat ale țărilor dezvoltate. Agențiile erau plătite de emitentul titlului pe care îl evaluau.
4. **Asigurarea:** contractele de protecție împotriva neplății au fost vândute în cantități care depășeau valoarea titlurilor asigurate, de instituții care nu constituiau rezerve pentru ele.

Comisia de anchetă privind criza financiară, înființată de Congresul american și prezidată de Phil Angelides, a publicat concluziile în ianuarie 2011, cu constatarea că prăbușirea a fost evitabilă și a rezultat din decizii umane, iar nu dintr-un accident natural.

## 3. Cronologia

| Data | Eveniment |
|---|---|
| august 2007 | O bancă franceză suspendă retragerile din trei fonduri care investiseră în titluri ipotecare americane |
| septembrie 2007 | Prima retragere în masă a depunătorilor de la o bancă britanică după mai bine de un secol |
| martie 2008 | Banca de investiții Bear Stearns este preluată, cu garanție publică pentru activele îndoielnice |
| 7 septembrie 2008 | Cele două mari instituții americane de refinanțare ipotecară sunt trecute sub administrarea statului |
| 15 septembrie 2008 | Lehman Brothers intră în faliment |
| 16 septembrie 2008 | Grupul de asigurări AIG primește un credit public de 85 de miliarde de dolari |
| 29 septembrie - 3 octombrie 2008 | Camera Reprezentanților respinge planul de salvare, bursele se prăbușesc, planul este adoptat în a doua votare |
| octombrie 2008 | Irlanda garantează integral depozitele bancare, Islanda naționalizează cele trei bănci mari |

## 4. Salvarea

Programul american de preluare a activelor problematice a fost autorizat cu 700 de miliarde de dolari, din care s-au folosit aproximativ 426 de miliarde. Sumele acordate băncilor au fost în cea mai mare parte returnate, cu dobândă, iar costul net final pentru buget a fost redus.

Sprijinul principal a venit însă pe altă cale. Banca centrală americană a acordat credite de urgență instituțiilor financiare, americane și străine, prin mai multe programe. Auditul publicat în 2011 de Government Accountability Office, organismul de control al Congresului, a însumat aceste credite la peste 16.000 de miliarde de dolari. Cifra cuprinde împrumuturi pe termen scurt reînnoite de multe ori, astfel încât suma expusă la un moment dat a fost mult mai mică. Diferența dintre suma cumulată și expunerea simultană explică o parte din disputele publice privind mărimea salvării.

> #### CONCEPT: privatizarea câștigurilor, socializarea pierderilor
>
> #### Ce descrie formula
>
> Într-un sistem în care profiturile revin proprietarilor privați, iar pierderile sunt acoperite din bani publici atunci când depășesc o anumită dimensiune, calculul riscului se modifică. Cel care decide asumarea unui risc păstrează câștigul dacă operațiunea reușește și transferă pierderea dacă eșuează. Situația poartă numele de hazard moral[^5].
>
> #### Ce s-a întâmplat efectiv
>
> - În sezonul de prime care a urmat anului 2008, firmele financiare din New York au plătit angajaților proprii aproximativ 18,4 miliarde de dolari, după pierderi record și în timpul programului de salvare. Suma reprezenta o scădere de 44% față de anul precedent, iar prima medie a rămas peste 110.000 de dolari.
> - Un singur cadru de conducere din sistemul financiar american a executat pedeapsă cu închisoarea pentru fapte legate de criză: Kareem Serageldin, director în administrarea portofoliului de titluri ipotecare al băncii Credit Suisse, condamnat în 2013 la 30 de luni pentru ascunderea pierderilor. Pentru comparație, în urma crizei caselor de economii din anii '80, aproximativ 900 de persoane cu funcții de conducere au fost condamnate la închisoare.
> - Băncile au plătit amenzi de miliarde de dolari, în majoritatea cazurilor prin înțelegeri care nu cuprindeau recunoașterea vinovăției.
> - În Islanda, unde cele trei bănci mari au fost lăsate să intre în faliment, peste douăzeci de conducători de bănci au primit pedepse cu închisoarea.
>
> #### De ce contează pentru lecțiile următoare
>
> Costul salvării a fost transferat în datoria publică, iar reducerea acestei datorii a devenit, din 2010, argumentul principal pentru măsurile de austeritate tratate în lecția 3.2.

## 5. Cine a suportat pierderile

| Efect | Valoare |
|---|---|
| Locuințe pierdute prin executare silită în Statele Unite, 2007-2016 | peste 10 milioane |
| Avere netă a gospodăriilor americane, pierdere între 2007 și 2009 | aproximativ 11.000 de miliarde de dolari |
| Locuri de muncă pierdute în Statele Unite | aproximativ 8,7 milioane |
| Șomaj în Statele Unite | de la 5% în decembrie 2007 la 10% în octombrie 2009 |
| Șomaj în Spania și Grecia, valori maxime | peste 26% |
| Șomaj în rândul tinerilor, Spania și Grecia | peste 50% |

Executarea silită a locuinței produce efecte care depășesc pierderea materială: schimbarea școlii pentru copii, pierderea rețelei de vecinătate, imposibilitatea obținerii unui nou credit. Programele federale destinate proprietarilor de locuințe au fost mult mai mici decât cele destinate băncilor și au ajuns la o parte redusă dintre cei eligibili.

> #### INTERPRETARE: era salvarea băncilor inevitabilă
>
> #### Ce este documentat
>
> Sistemul de plăți, salariile, creditul comercial și depozitele populației depind de aceleași instituții. Sumele acordate băncilor americane au fost în cea mai mare parte returnate.
>
> #### Citirea A: prevenirea unei prăbușiri generale
>
> Falimentul simultan al mai multor bănci mari ar fi oprit plățile în economia reală, cu pierderi mai mari decât costul salvării, iar returnarea sumelor susține această poziție.
>
> #### Citirea B: existau alte forme de intervenție
>
> Salvarea putea fi condiționată de preluarea temporară a proprietății de către stat, de eliminarea acționarilor existenți și de înlocuirea conducerilor, procedură aplicată în Suedia la începutul anilor '90. Sprijinul putea fi direcționat către debitorii ipotecari, ceea ce ar fi oprit executările silite și ar fi menținut valoarea titlurilor. Islanda a lăsat băncile să cadă, a protejat depozitele interne și a revenit la creștere în câțiva ani.
>
> #### Ce se poate verifica
>
> Evoluția produsului intern brut, a șomajului și a datoriei publice în Statele Unite, Islanda, Irlanda și Suedia, în cei zece ani de după criza fiecăreia.

## 6. Ce s-a schimbat după

- Legea americană de reformă financiară din 2010 a introdus reguli privind capitalul, testarea la stres a băncilor și o agenție de protecție a consumatorului de servicii financiare. O parte dintre prevederile ei au fost relaxate în 2018 pentru băncile de dimensiune medie.
- Acordul internațional privind capitalul bancar, revizuit după criză, a impus rezerve mai mari.
- Concentrarea sectorului a crescut: băncile considerate prea mari pentru a fi lăsate să cadă au ieșit din criză cu cote de piață mai mari decât înainte.

## 7. România

România nu deținea titluri ipotecare americane în cantități mari. Criza a ajuns pe două căi: oprirea bruscă a intrărilor de capital străin, care finanțaseră creșterea din anii precedenți, și scăderea cererii externe pentru exporturi.

În martie 2009, statul a încheiat un acord de finanțare cu Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și Banca Mondială, în valoare de aproximativ 20 de miliarde de euro. În paralel, băncile străine prezente în regiune s-au angajat, printr-o înțelegere semnată la Viena, să își mențină expunerea pe piețele locale. Măsurile bugetare adoptate în 2010, în cadrul acestui acord, formează subiectul lecției următoare.

## Activități și exerciții

1. Explicați, în ordine, cele patru etape ale mecanismului din secțiunea 2. La care dintre ele ar fi putut interveni o autoritate de supraveghere?
2. Analizați formula din caseta despre hazardul moral. Găsiți un exemplu din alt domeniu în care cel care decide riscul nu suportă consecințele.
3. Comparați numărul de condamnări din criza caselor de economii cu cel de după 2008. Formulați două explicații posibile și indicați ce date le-ar putea departaja.
4. Dezbatere pe baza casetei de interpretare, cu folosirea cazurilor Islanda și Suedia.
5. Temă: aflați ce s-a întâmplat în România, după 2008, cu creditele în valută acordate înainte de criză. Scrieți în spațiul de mai jos cine a suportat efectul deprecierii monedei.

_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________

---

## Note

[^1]: Efectul de levier exprimă raportul dintre valoarea activelor deținute și capitalul propriu al instituției. Un raport de 30 la unu înseamnă că o scădere de aproximativ 3% a valorii activelor șterge întregul capital.

[^2]: Instrumentul derivat este un contract a cărui valoare depinde de evoluția altui activ: o acțiune, o materie primă, o rată a dobânzii sau o datorie. El permite acoperirea unui risc și, în egală măsură, speculația asupra evoluției acelui activ.

[^3]: Securitizarea este operațiunea prin care creanțe existente, de regulă credite, sunt transformate în titluri care pot fi vândute investitorilor. Banca inițială recuperează astfel banii imediat și transferă riscul de neplată către cumpărătorul titlului.

[^4]: Ratingul de credit este calificativul acordat de o agenție specializată privind capacitatea unui debitor sau a unui titlu de a fi rambursat. În modelul de plată folosit înainte de 2008, agenția era plătită de instituția care emitea titlul evaluat.

[^5]: Hazardul moral desemnează situația în care o parte protejată de consecințele unui risc își modifică comportamentul și își asumă riscuri mai mari decât ar face-o dacă ar suporta ea însăși pierderea.