# Lecția 3.3: Primăvara arabă și consecințele ei

La sfârșitul lui 2010 și în 2011, proteste de masă au izbucnit simultan în peste zece state arabe. Rezultatele au fost complet diferite de la o țară la alta: un regim înlocuit prin alegeri, unul înlocuit printr-o lovitură militară ulterioară, două state intrate în război[^1] civil, unul în care protestele au fost înăbușite cu ajutor militar străin. Lecția urmărește aceste rezultate, explică de ce unele conflicte deschise atunci continuă și astăzi și arată că valul de revolte nu s-a încheiat în 2011.

## 1. Ce era comun

| Statul | Conducătorul | Ani la putere în 2011 |
|---|---|---|
| Tunisia | Zine El Abidine Ben Ali | 23 |
| Egipt | Hosni Mubarak | 30 |
| Libia | Muammar Gaddafi | 42 |
| Yemen | Ali Abdullah Saleh | 33 |
| Siria | familia Assad | 41 |

Elementele comune: șomaj ridicat în rândul tinerilor cu studii, creșterea prețurilor la alimente în 2010 și 2011 pe piețele mondiale, concentrarea afacerilor profitabile în familia conducătorului și aparate de securitate cu competențe nelimitate.

Declanșatorul a fost sinuciderea prin autoincendiere a unui vânzător ambulant din Tunisia, la 17 decembrie 2010, după confiscarea mărfii de către poliția locală. Ben Ali a părăsit țara la 14 ianuarie 2011.

## 2. Tunisia

Tunisia este singurul caz în care protestele au produs alegeri libere și o constituție adoptată prin negociere, în 2014. Negocierile au fost mediate de patru organizații: confederația sindicală, organizația patronală, liga pentru apărarea drepturilor omului și ordinul avocaților. După asasinarea a doi politicieni de opoziție în 2013, acestea au impus partidelor un calendar de ieșire din criză: demisia guvernului, un cabinet de tehnicieni, terminarea textului constituțional și organizarea alegerilor.

Evoluția ulterioară a schimbat însă acest rezultat. În iulie 2021, președintele ales a suspendat parlamentul și a preluat puterea executivă deplină. O nouă constituție, adoptată în 2022 printr-un referendum cu prezență scăzută, a concentrat competențele la președinte. Conducători ai opoziției au fost arestați în anii următori.

## 3. Egipt

Protestele începute la 25 ianuarie 2011 au dus la demisia lui Mubarak la 11 februarie. Puterea a fost preluată de conducerea militară, iar alegerile din 2012 au fost câștigate de candidatul Frăției Musulmane, Mohamed Morsi.

La 3 iulie 2013, după proteste masive împotriva guvernului, armata l-a înlăturat pe Morsi. La 14 august 2013, dispersarea taberelor de protest din Cairo a produs, potrivit documentării realizate de Human Rights Watch, cel puțin 817 morți într-o singură zi, cu o cifră reală probabil de peste o mie. Au urmat procese colective, condamnări la moarte pronunțate în serie și interzicerea organizației.

Regimul instalat atunci se află și astăzi la putere, cu sprijin financiar occidental și din statele din Golf.

## 4. Libia

Revolta din februarie 2011 a fost urmată de amenințarea publică a conducerii libiene că va reprima insurgența din Benghazi fără cruțare. La 17 martie 2011, Consiliul de Securitate a adoptat rezoluția 1973, care autoriza toate măsurile necesare pentru protejarea civililor și instituia o zonă de interdicție aeriană[^2]. Rusia și China s-au abținut.

Campania aeriană condusă de NATO a durat șapte luni și a inclus atacuri asupra forțelor guvernamentale aflate în retragere. Gaddafi a fost ucis la 20 octombrie 2011.

Disputa privind mandatul a marcat toate deciziile ulterioare ale Consiliului de Securitate: statele care s-au abținut au susținut că autorizarea pentru protecția civililor a fost folosită pentru schimbarea regimului. Această poziție explică vetourile folosite în cazul Siriei.

Situația de după 2011: două administrații rivale, miliții înarmate, intervenții din partea Turciei, Emiratelor, Egiptului și a unor companii militare private ruse. Centrele de detenție pentru migranți, finanțate parțial prin acorduri cu Uniunea Europeană pentru oprirea traversărilor, au fost documentate ca locuri de muncă forțată, tortură și vânzare de persoane.

## 5. Bahrain

În februarie și martie 2011, protestele din Bahrain au cerut monarhie constituțională și drepturi egale pentru majoritatea populației. La 14 martie 2011, forțe militare din Arabia Saudită și din Emiratele Arabe Unite au intrat în țară la cererea monarhiei, iar protestele au fost înăbușite. Bahrainul găzduiește baza navală principală a flotei americane din regiune. Reacția internațională a fost limitată la declarații.

Comparația dintre Libia și Bahrain, în același an, revine la întrebarea din lecția 1.4 privind criteriile care decid o intervenție.

## 6. Siria

Protestele din martie 2011 au fost reprimate prin foc, iar conflictul s-a militarizat în cursul anului. Structura lui explică durata:

- guvernul a primit sprijin din partea Iranului, a organizației Hezbollah și, din septembrie 2015, intervenție aeriană rusă;
- grupurile armate din opoziție au primit sprijin din partea Turciei, a statelor din Golf și a Statelor Unite, cu obiective care nu coincideau între ele;
- Statul Islamic, format din rămășițele organizației descrise în lecția 2.2 și din foști ofițeri irakieni, a cucerit în 2014 teritorii din Irak și Siria și a fost înfrânt militar în 2019;
- forțele kurde din nord-est au primit sprijin american, ceea ce a produs un conflict paralel cu Turcia.

Estimările privind numărul morților variază, în funcție de metodă, între 300.000 de civili documentați de Națiunile Unite pentru perioada 2011-2021 și cifre de peste 500.000 publicate de organizații de monitorizare. Peste jumătate din populație a fost strămutată.

Regimul s-a prăbușit la 8 decembrie 2024, într-o ofensivă rapidă condusă de gruparea Hayat Tahrir al-Sham. Bashar al-Assad a plecat în Rusia.

#### Tranziția, 2025-2026

- Ahmed al-Sharaa a devenit președinte interimar în ianuarie 2025.
- Declarația constituțională din martie 2025 a stabilit o perioadă de tranziție de cinci ani și a concentrat competențele la președinte.
- Masacre pe criterii confesionale au avut loc în martie 2025, împotriva populației alauite de pe coastă, și în iulie 2025, în zona locuită de druzi.
- Alegeri indirecte pentru o adunare de 210 locuri au avut loc în octombrie 2025: două treimi dintre membri au fost aleși de colegii electorale locale, iar restul numiți de președinte. Un număr de locuri au rămas neocupate în nord-est și în zona druză.
- Adunarea s-a întrunit în iunie 2026, iar disputele privind integrarea regiunilor kurde și druze au continuat, cu violențe în august 2026.

## 7. Yemen

Saleh a plecat de la putere în 2012, printr-un acord negociat. Mișcarea houthi a preluat capitala în 2014, iar din martie 2015 o coaliție condusă de Arabia Saudită a intervenit militar, cu armament furnizat de state occidentale. Blocada și distrugerea infrastructurii au produs foamete și epidemii. O estimare a Națiunilor Unite publicată în 2021 indica aproximativ 377.000 de morți până la acea dată, dintre care circa 60% din cauze indirecte: lipsa hranei, a apei potabile și a asistenței medicale.

> #### CONCEPT: războiul fără sfârșit
>
> #### Ce descrie termenul
>
> Conflictele deschise în regiune după 2001 au o trăsătură comună: lipsa unei condiții clare de încheiere. Un război între state se termină prin capitulare sau prin tratat. Un conflict purtat între un stat și grupuri armate, cu sprijin extern pentru mai multe părți, poate continua atâta vreme cât sprijinul continuă.
>
> #### Mecanismele identificate
>
> - **Structura de interpuși:** fiecare parte primește arme și bani de la un stat exterior, iar înfrângerea ei ar însemna o pierdere pentru acel stat, care preferă să alimenteze conflictul.
> - **Economia de război[^3]:** contrabanda, ajutorul umanitar deturnat, taxele percepute la puncte de control și traficul de resurse creează venituri pentru comandanți, care pierd aceste venituri odată cu pacea.
> - **Fragmentarea:** un acord semnat cu o parte nu obligă grupurile desprinse din ea.
> - **Absența costului politic pentru statele care intervin:** operațiunile duse cu aviație, drone și forțe locale produc puține victime în rândul statelor intervenente, ceea ce reduce presiunea internă pentru încheierea lor.
>
> #### Ordinul de mărime
>
> Proiectul de cercetare Costs of War, de la Universitatea Brown, estimează pentru zonele de conflict deschise după 2001 aproximativ 940.000 de morți prin violență directă și un total, incluzând decesele indirecte, de aproximativ 4,5 milioane de persoane.

## 8. Revoltele continuă

Valul din 2011 nu a fost singurul.

| Anul | Statul | Ce s-a întâmplat |
|---|---|---|
| 2019 | Algeria | Proteste săptămânale, retragerea președintelui după douăzeci de ani |
| 2019 | Sudan | Înlăturarea lui Omar al-Bashir după treizeci de ani, guvern civil-militar |
| 2019 | Irak | Proteste împotriva corupției și a influenței externe, sute de morți |
| 2019 | Liban | Proteste declanșate de o taxă pe apelurile prin aplicații, pe fondul prăbușirii monedei |
| 2022 | Iran | Proteste declanșate de moartea unei tinere reținute de poliția moravurilor |

#### Sudanul, cazul cel mai grav în prezent

Guvernul civil-militar instalat în 2019 a fost înlăturat prin lovitură de stat în 2021, iar la 15 aprilie 2023 a izbucnit războiul între armata sudaneză și forțele paramilitare cunoscute ca Forțele de Sprijin Rapid.

- Aproximativ douăsprezece până la paisprezece milioane de persoane au fost strămutate, cea mai mare criză de acest fel din lume.
- Orașul El Fasher, din Darfur, a fost asediat din mai 2024 și a fost cucerit la 26 octombrie 2025. Foametea a fost confirmată acolo și în Kadugli.
- O misiune a Națiunilor Unite a constatat, într-un raport din februarie 2026, că atacul asupra orașului prezintă trăsăturile genocidului. Un raport publicat de Amnesty International în iulie 2026 a concluzionat existența crimelor împotriva umanității și a epurării etnice[^4] pe criterii de identitate.
- Statele care furnizează armament părților în conflict continuă livrările.

## Activități și exerciții

1. Comparați rezultatele protestelor din Tunisia, Egipt și Bahrain. Ce factori explică diferența?
2. Explicați disputa privind rezoluția 1973 din 2011. Ce efect a avut asupra deciziilor ulterioare ale Consiliului de Securitate?
3. Analizați cele patru mecanisme din caseta despre războiul fără sfârșit. Aplicați-le cazului sudanez din secțiunea 8.
4. Dezbatere: un stat furnizează armament unei părți dintr-un conflict extern. Ce răspundere îi revine pentru folosirea acelui armament?
5. Temă: alegeți unul dintre conflictele din lecție și urmăriți, timp de o săptămână, cât spațiu îi acordă un site de știri românesc. Notați în spațiul de mai jos ce ați observat.

_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________
_______________________________________________________________

---

## Note

[^1]: Războiul prin interpuși desemnează conflictul în care state care nu luptă direct între ele susțin părți adverse cu arme, bani, instruire și informații.

[^2]: Zona de interdicție aeriană este spațiul aerian în care aeronavelor unui stat li se interzice zborul, interdicție impusă prin prezența militară a altor state. Aplicarea ei presupune distrugerea sistemelor antiaeriene ale statului vizat.

[^3]: Economia de război desemnează ansamblul activităților economice care apar și se dezvoltă din cauza conflictului: contrabandă, taxare la punctele de control, trafic de resurse, deturnarea ajutorului umanitar.

[^4]: Epurarea etnică desemnează îndepărtarea forțată a unei populații dintr-un teritoriu, pe criterii de identitate, prin ucideri, deportări și distrugerea locuințelor și a lăcașurilor de cult. Termenul a intrat în uzul internațional curent în timpul războiului din Bosnia, iar genocidul cere, suplimentar, dovada intenției de distrugere a grupului ca atare, după definiția discutată în lecția 0.