Lecția 3.9: Clima ca problemă istorică

Schimbarea climei este tratată de obicei ca problemă de știință a mediului. Acest manual însă va arăta cum se comportă statele atunci când costul unei decizii cade pe generația care o ia, iar beneficiul revine celor care vin după. Lecția urmărește ce se știa și de când, cine a emis cantitățile acumulate în atmosferă, ce au produs tratatele și piețele de emisii, și ce curente politice s-au format în jurul acestor întrebări.

1. Ce se știa și de când#

Anul	Etapa
1896	Chimistul suedez Svante Arrhenius calculează efectul dublării concentrației de dioxid de carbon asupra temperaturii
1958	Începe măsurarea continuă a concentrației de dioxid de carbon la observatorul Mauna Loa, care produce seria numită curba Keeling
1977-1982	Cercetătorii companiei petroliere Exxon realizează proiecții interne ale încălzirii. Un studiu publicat în 2023 în revista Science de Geoffrey Supran, Stefan Rahmstorf și Naomi Oreskes a arătat că aceste proiecții au fost, în cea mai mare parte, exacte
1988	Este înființat grupul interguvernamental de experți privind schimbările climatice
1992	Convenția-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice, semnată la Rio
anii '90 și 2000	Companii din industria combustibililor fosili finanțează campanii de contestare publică a concluziilor pe care propriii cercetători le confirmaseră

Diferența dintre data la care informația a existat și data la care a fost acceptată public este ea însăși obiect de studiu istoric.

2. Cine a emis#

Concentrația actuală rezultă din emisii acumulate începând cu revoluția industrială. Ordinea contribuției cumulate diferă de ordinea emisiilor anuale.

Măsura	Situația aproximativă
Emisii cumulate¹ din arderea combustibililor, 1850-prezent	Statele Unite în jur de un sfert din total, statele Uniunii Europene în jur de o șesime, China în jur de o șeptime
Emisii anuale, prezent	China aproximativ 30% din total, Statele Unite aproximativ 13%, Uniunea Europeană aproximativ 6%
Emisii pe locuitor, prezent	Statele Unite peste 13 tone, China în jur de 8 tone, Uniunea Europeană în jur de 6 tone, India în jur de 2 tone

Din aceste trei rânduri rezultă trei clasamente diferite. Alegerea măsurii determină cine apare drept principal responsabil, iar negocierile internaționale au folosit constant această ambiguitate. Principiul înscris în convenția din 1992, al responsabilităților comune, dar diferențiate, recunoaște formal contribuția istorică inegală.

3. De la Kyoto la Paris#

Tratatul	Anul	Conținut	Ce a lipsit
Protocolul de la Kyoto	adoptat 1997, în vigoare 2005	Ținte obligatorii de reducere pentru statele dezvoltate, calculate față de 1990	Statele Unite nu au ratificat. Canada s-a retras în 2011. Statele în curs de dezvoltare nu aveau ținte
Acordul de la Paris	2015	Ținta de a limita încălzirea sub 2 grade și de a urmări limita de 1,5 grade, prin contribuții stabilite² de fiecare stat	Contribuțiile sunt voluntare ca nivel, iar nerespectarea lor nu atrage sancțiuni

Statele Unite s-au retras din acordul de la Paris în 2020, au revenit în 2021 și au anunțat din nou retragerea în 2025.

Anul 2024 a fost primul an calendaristic cu o temperatură medie globală situată peste pragul de 1,5 grade față de nivelul preindustrial. Pragul din acord se referă la o medie pe termen lung, iar depășirea unui singur an nu îl încalcă formal.

4. Piețele de emisii#

Mecanismul de bază: o autoritate stabilește un plafon total de emisii, împarte sau vinde certificate care dau dreptul de a emite o tonă, iar cei care emit mai puțin pot vinde certificatele rămase.

Sistemul european de comercializare a certificatelor funcționează din 2005 și acoperă industria grea, energia și, treptat, transportul. În primii ani, certificatele au fost distribuite gratuit, iar prețul a fost prea mic pentru a schimba deciziile de investiție. După reformele din ultimul deceniu, prețul a crescut.
Mecanismul de dezvoltare curată din protocolul de la Kyoto permitea unui stat dezvoltat să finanțeze reduceri în alt stat și să le înscrie în propriul bilanț. Problema principală a fost demonstrarea faptului că reducerea nu s-ar fi produs oricum.
Unitățile excedentare rezultate din prăbușirea industriei est-europene după 1990 au produs o cantitate mare de certificate fără reducere reală de emisii.

Reportarea creditelor din perioada Kyoto#

Statele care acumulaseră astfel de unități au încercat să le folosească pentru îndeplinirea țintelor asumate la Paris. Regulile adoptate la conferința din 2021 au închis această posibilitate pentru unitățile de tip Kyoto, admițând doar o categorie restrânsă de credite din proiecte înregistrate după 2013, utilizabile o singură dată, pentru prima contribuție națională. Statul care insistase cel mai mult asupra reportării renunțase deja la ea în 2020.

INTERPRETARE: sunt piețele de emisii o soluție#

Ce este documentat#

Prețul certificatului transformă emisia în cost contabil. Emisiile industriei acoperite de sistemul european au scăzut față de 1990, certificatele au fost la început distribuite gratuit, iar sistemele existente acoperă o parte din emisiile mondiale.

Citirea A: instrumentul funcționează#

Deciziile de investiție se schimbă în consecință. Mecanismul de ajustare³ la frontieră, aplicat importurilor, împiedică mutarea producției poluante în afara zonei.

Citirea B: instrumentul este insuficient#

Distribuirea gratuită a produs profituri pentru companiile vizate. Compensările⁴ prin proiecte externe au fost, în mai multe investigații jurnalistice și academice, imposibil de verificat, iar o parte importantă dintre creditele forestiere vândute pe piața voluntară nu corespundeau unor reduceri reale. Mecanismul nu acționează asupra cererii și a consumului.

Ce se poate verifica#

Seria prețului certificatului european; ponderea emisiilor mondiale acoperite de sisteme de acest tip; studiile privind verificarea proiectelor de compensare; evoluția emisiilor pe sector, iar nu doar pe total.

5. Două curente politice#

Dezbaterea privind soluțiile s-a organizat, după 2015, în jurul a două poziții principale.

Element	Ecomodernismul	Ecosocialismul
Diagnosticul	Problema este tehnică: intensitatea emisiilor pe unitate de produs	Problema este structurală: modul de organizare a producției și a proprietății
Creșterea economică	Poate continua, dacă este separată de consumul de resurse	Creșterea permanentă este incompatibilă cu limitele fizice
Tehnologia	Energie nucleară, agricultură intensivă pe suprafețe mici, captarea dioxidului de carbon	Rezervă față de soluțiile care amână schimbarea consumului
Utilizarea terenului	Intensificare, pentru a elibera suprafețe	Reducerea suprafeței folosite pentru creșterea animalelor
Cine decide	Statul și companiile, prin investiție și reglementare	Decizia colectivă asupra investițiilor, prin planificare democratică

Textul de referință al primei poziții este „Un manifest ecomodernist”, publicat în aprilie 2015 și semnat de nouăsprezece autori: John Asafu-Adjaye, Linus Blomqvist, Stewart Brand, Barry Brook, Ruth DeFries, Erle Ellis, Christopher Foreman, David Keith, Martin Lewis, Mark Lynas, Ted Nordhaus, Roger Pielke Jr., Rachel Pritzker, Pamela Ronald, Joyashree Roy, Mark Sagoff, Michael Shellenberger, Robert Stone și Peter Teague. Textul este publicat la adresa ecomodernism.org.

A doua poziție cuprinde mai multe curente, care se deosebesc între ele prin raportarea la creșterea economică și prin metoda politică propusă.

Curentul	Text de referință	Propunerea principală	Poziția față de captarea dioxidului de carbon
Ecosocialismul clasic	Manifestul ecosocialist internațional, redactat în 2001 de Joel Kovel și Michael Löwy, și Declarația de la Belém, 2009	Planificare democratică, proprietate publică asupra energiei, ruptură calitativă față de criteriul creșterii	Respinsă, ca formă de amânare a reducerii emisiilor
Comunismul decreșterii	Kohei Saito, „Marx în Antropocen”, 2022	Reducerea producției și a consumului de energie în statele bogate	Respinsă explicit, împreună cu energia nucleară
Comunismul ecologic de urgență	Andreas Malm, „Corona, Climate, Chronic Emergency”, 2020	Intervenție rapidă a statului, oprirea directă a producției de combustibili fosili	Respinsă. În lucrarea „Overshoot”, publicată în 2024 împreună cu Wim Carton, autorul susține că promisiunea eliminării ulterioare a dioxidului de carbon a servit la amânarea reducerii emisiilor
Half-Earth Socialism	Troy Vettese și Drew Pendergrass, 2022	Retrocedarea către natură a aproximativ jumătate din suprafața terestră, cote de energie, restrângerea creșterii animalelor	Criticată pentru suprafața de teren necesară, de ordinul a de două sau trei ori teritoriul Indiei în scenariile internaționale. Modelul de planificare publicat de autori permite totuși cantități mici
Noul acord verde de stânga	Programul prezentat în 2019 de senatorul american Bernie Sanders	Investiție publică masivă, proprietate publică asupra noilor capacități de producție a energiei, sprijin pentru lucrătorii din industriile închise	Respinsă explicit în text, alături de energia nucleară și de geoinginerie, sub denumirea de soluții false
Ecomodernismul socialist	Aaron Bastani, „Fully Automated Luxury Communism”, 2019, și Paul Mason, „Postcapitalism”, 2015	Automatizare, abundență obținută prin tehnologie, păstrarea creșterii	Acceptată, alături de energia nucleară

Din acest tabel rezultă două observații. Prima: respingerea captării dioxidului de carbon este comună aproape tuturor curentelor ecosocialiste, inclusiv celor moderate, iar argumentul este constant, anume că promisiunea eliminării ulterioare a emisiilor permite amânarea reducerii lor imediate. A doua: în interiorul stângii ecologiste, dezacordul principal privește creșterea economică, iar poziția față de captarea dioxidului de carbon este comună.

Ambele poziții principale resping teza care contestă existența fenomenului. Dezbaterea dintre ele privește mijloacele.

6. România#

Producția de energie pe bază de cărbune din Oltenia și din Valea Jiului urmează să fie închisă etapizat, potrivit angajamentelor asumate pentru fondurile europene de redresare. Problema principală este economică: localitățile respective nu au altă sursă de locuri de muncă.
Suprafețele forestiere au fost afectate de tăieri ilegale documentate prin rapoarte oficiale și prin investigații jurnalistice, iar sistemul de urmărire a transporturilor de lemn a fost introdus tocmai din acest motiv.
Efectele resimțite direct sunt seceta din sudul țării, care a redus recoltele de grâu și de porumb în mai mulți ani din ultimul deceniu, și inundațiile din zonele unde albiile au fost modificate.

Activități și exerciții#

Comparați cele trei măsuri din tabelul de la punctul 2. Formulați, pentru fiecare, argumentul pe care l-ar folosi un negociator care o preferă.
Explicați mecanismul unei piețe de emisii. Ce se întâmplă cu prețul certificatului dacă plafonul este stabilit prea sus?
Comparați cele două curente din tabelul de la punctul 5. Alegeți un element și căutați ce susține fiecare parte, cu surse.
Dezbatere: închiderea unei exploatări de cărbune reduce emisiile și lasă fără venit o localitate. Ce măsuri ar trebui să însoțească decizia?
Temă: aflați de unde provine energia electrică folosită în localitatea voastră și scrieți în spațiul de mai jos ce ponderi au sursele.

Note#

Emisiile cumulate reprezintă totalul cantităților eliberate de un stat de la începutul industrializării. Ele contează pentru că dioxidul de carbon rămâne în atmosferă secole, iar temperatura depinde de cantitatea acumulată, nu de emisia unui singur an. ↩
Contribuția stabilită la nivel național este ținta de reducere pe care fiecare stat o anunță singur în cadrul acordului de la Paris, împreună cu măsurile prin care urmează să o atingă. Nivelul ei nu este impus de tratat. ↩
Mecanismul de ajustare la frontieră aplică importurilor din afara Uniunii un cost echivalent celui plătit de producătorii interni pentru certificatele de emisii, pentru a împiedica mutarea producției în state fără astfel de reguli. ↩
Compensarea emisiilor înseamnă finanțarea unui proiect care reduce sau absoarbe emisii în altă parte, pentru a echilibra emisiile proprii. Condiția de valabilitate este ca reducerea să nu se fi produs în lipsa finanțării. ↩